La multi ani Catalina Mustata

19.11.2010

Originara din Brasov, actrita implineste astazi 43 de ani.

catalina mustataEste casatorita de 19 ani cu actorul Florin Zamfirescu si foarte buna prietena cu copiii acestuia din prima casatorie.(sursa:cancan)

Catalina Mustata face un rol de exceptie in comedia romantica "Ingerasii"!

19.06.2009

catalina mustataIn seara de vineri, 19 iunie un nou personaj isi face aparitia in comedia romantica "Ingerasii". Frumoasa actrita Catalina Mustata va interpreta rolul unei femei dure, al judecatoarei care va decide cui  ii va fi incredintata Mirela.

Actrita Catalina Mustata a marturisit ca se bucura mult ca a revenit ACASA si ca s-a simtit foarte bine alaturi de echipa„Ingerasilor”.

Ea si-a luat rolul in serios si a vorbit cu reporterul de la „Povestiri adevarate” ca si cum ar fi detinut realmente functia pe care o interpreteaza in comedia romantica. „Onorata instanta” s-a declarat incantata de aceasta noua experienta, dar si de modul in care a lucrat cu actorii si echipa.

(sursa:acasatv)

Catalina Mustata a fost in vacanta in Australia

18.06.2009

Actrita pe care o stiti din seriale precum "Iubire ca in filme" (Acasa) si "Vointa de femeie" (Kanal D) si-a petrecut o parte din concediu in Australia. Catalina Mustata si sotul ei Florin Zamfirescu au petrecut cateva zile de vis. "Nu m-as mai fi intors in Romania, asa de frumos a fost", ne-a marturisit actrita care a fost prezenta la lansarea serialului de epoca Aniela, ce este transmis de postul Acasa. (sursa:gossip-tv.blogspot)

Catalina Mustata joaca in ’’Ingerasii” rolul unei judecatoare

18.06.2009

Catalina Mustata  va juca rolul unei judecatoare, incepind de vineri, 19 iunie, de la ora 19.30, in comedia romantica ‘’’Ingerasii”, difuzata ACASA. Actrita a fost invitata sa se alature distributiei celui mai indragit serial românesc de comedie si sa intre in rolul unei femei dure, al unei profesioniste, al judecatoarei care va decide cui ii va fi incredintata Mirela (Lili Sanboeuf).

catalina mustataIn lupta dintre Tudor (Ioan Isaiu) si Razvan (Emil Mandanac), “judecatoarea” Catalina Mustata trebuie sa decida care dintre cei doi este cel mai potrivit pentru cresterea micutului ingeras. O sarcina grea, spune Catalina, mai ales daca de decizia ta depinde destinul unui copil.

”Omul este supus greselii si cred ca, atunci cand esti judecator si decizi destinul unui copil, greseala este exclusa, iar responsabilitatea este imensa. Daca pe micul ecran am incercat sa intru mai bine in pielea acestui personaj, in viata reala mi-ar fi foarte greu sa iau astfel de decizii”, spune actrita. Si cum pentru actori exista intodeauna o prima data cand joaca un rol, asa a fost si in cazul aparitiei Catalinei Mustata in comedia romantica ’’Ingerasii“.

“Este o premiera pentru mine, sa joc rolul unui judecator. Am avut emotii, mai ales ca sunt anumite formule de specialitate pe care trebuie sa le stapanesti. Am avut noroc si cu un consultant de specialitate care m-a ajutat foarte mult cu sfaturile lui”, marturiseste Catalina.

Prezenta pe platourile de filmare ale comediei romantice ’’Ingerasii” a Catalinei Mustata a fost primita cu bucurie de intreaga echipa. “Catalina este o actrita pe care eu o admir foarte mult. Are o anume forta a interpretarii pe care o gasesti mai rar. Cand am vazut-o sus, la masa judecatorului, am avut senzatia ca sunt intr-o sala de judecata reala. I se potrivea foarte bine postura, chiar am glumit si i-am spus ca daca nu era actrita, putea fi judecator”, spune amuzat Ioan Isaiu. (sursa:acasatv)

Catalina Mustata - "Sa mituim raiul cat putem"

15.01.2009

- La ultimul nostru interviu, cand am vorbit despre vise, mi-ai marturisit ca cea mai mare dorinta a ta este o casa la margine de oras. S-a implinit sau o reprogramezi pentru 2009?
catalina mustata- Da, mi s-a indeplinit. Ceva mai tarziu decat ne asteptam eu si Florin (actorul Florin Zamfirescu, sotul ei), dar s-a indeplinit. Apoi lucrurile s-au asezat treptat, caci nu ne-am nascut cu averi. (rade) Le-am facut pe toate usor-usor si, din pricina asta, tot ceea ce inseamna acum "acasa" a capatat o si mai mare valoare. In plus, asa cum anticipam in celalalt interviu, la Mogosoaia, unde avem ca  suta, timpul curge mai domol. E ca si cand intri intr-o zona crepusculara, dar in sens benefic (exista si SF-uri placute!). Merita efortul drumului pana acolo si al timpului pierdut in trafic (o circulatie infernala!) pentru ca atunci cand ajungem acasa, intram intr-o ... oaza.

Acolo timpul curge cum vrei tu. Nu se opreste, dar curgerea lui capata blandete si densitate. O fericire adevarata, in comparatie cu tumultul in care traim. Cand ajungem acasa spunem, totdeauna, cu un oftat: "Doamne, ce bine e la noi!". Pur si simplu, acolo e o oaza de liniste.Nu auzi tramvaie, autobuze, harmalaia orasului, nu simti cat de mult se grabeste lumea in jur. Nu aud decat cainii mei harnici, care latra din cand in cand, semn ca isi fac datoria. Apoi, e atat de placut si de relaxant sa tunzi iarba, iar daca nu ai chef, o lasi pe maine sau te duci in gradina ta si sapi la radacina unui trandafir sau mergi sa-ti iei legumele pentru salata din spatele casei, "inarmat" doar cu un cosulet. Revii la natura, la ritmul normal si firesc.Cel putin noua, mie si lui Florin, asta ni se pare ca e "normalul". Timpul si gandurile nu-ti mai sunt acaparate decat de ceea ce s-a intamplat peste zi. Dar parca si decantarea acestor ganduri se face altfel, atunci cand stai intins pe un sezlong, la soare, sau cand iti bei cafeaua pe veranda, privind cum cad fulgii peste gradina inghetata de frig.

- O alta mare dorinta a ta era legata de profesia pe care o ai, de teatru. Ai renuntat chiar, o vreme, la micul ecran, pentru a te dedica exclusiv scenei. Dar apoi ai cotit-o din nou, acceptand un rol intr-o telenovela. Nu ti-e teama de-un compromis?
- In ultima vreme, telenovelele nu mai sunt tratate cu atata dispret, mai ales telenovelele romanesti. Lumea si-a dat seama ca serialele autohtone nu au superficialitatea telenovelelor sud-americane, ca actorii romani au clasa si ea se vede si pe micul ecran, ca exista scenarii bune, credibile. Si-apoi, asta e singura modalitate, pentru un actor, de a-si exersa meseria in televiziune. Iar rolul pe care il joc in "Iubire ca-n filme", pe Acasa TV, imi solicita o compozitie speciala, care ma satisface.

- E mai usor sa joci intr-o telenovela decat intr-un film pentru marele ecran?
- Eu am descoperit pe pielea mea ca nu e deloc usor de facut o telenovela. Mai ales pentru un actor care e la prima incercare de genul asta, e foarte dificil de intrat in ritm. La telenovele, textul se invata pe loc, ori trebuie sa fii atent nu numai la text, dar si la situatie, la partener, si sa mai tii cont si de indicatiile regizorale. si, peste toate, sa fii cat se poate de convingator in situatia respectiva. Iata, deci, ca e vorba de un buchet intreg de cerinte, carora trebuie sa le faci fata pe repede inainte.Sunt sigura ca asa lucreaza si producatorii de telenovele sud- americani, ca altfel n-ar avea atat de multe seriale. Diferenta rezida, din punctul meu de vedere, in aceea ca actorul roman se achita altfel de obligatiile lui. E destul sa ne uitam la felul in care practica actoria sud-americanii si la seriozitatea cu care-si trateaza actorii romani partiturile. Diferenta e foarte mare. Poate de asta, multi oameni de valoare nu catalogheaza aceste productii ca pe niste simple telenovele, ci ca pe niste adevarate seriale TV, si se bucura de ele. De altfel, cu timpul am prins curaj si am mai acceptat un rol intr-un serial produs de Kanal D (personajul principal din serialul "Vointa de femeie"). Vara asta am filmat pentru ei. si a fost foarte interesant. Nici un rol nu seamana cu altul, dar asta chiar presupunea niste transformari radicale de personaj. Ceea ce, ca actor, te consuma, dar te si incanta. si presupune si o doza de risc. Dar cine nu risca nu castiga. si aici nu ma refer la castigul de imagine, ci la cel de la capitolul experienta.

- O actrita de talia ta nu poate, totusi, sa renunte la cinema, la consacrarea pe marele ecran. In zona asta ai mai avut oferte?
- Da, intre timp am jucat in "Femeia visurilor", in regia lui Dan Pita, si-am mai jucat in cateva filme ale unor tineri regizori. Dar cam atat. Am pornit-o greu catre cinema. Cand eram prea pustoaica, mi se spunea ca sunt prea mica, dupa ce m-am maturizat mi s-a zis: "A, nu! Ne pare rau. Trebuia sa fii mai tinerica un pic". Eu sunt dornica, in continuare, sa fac film! Am un fel de regret ca n-am facut si nu fac film pe masura dorintei. Dar poate cu acesti tineri regizori o s-ajung si eu sa joc, macar bunici.

- Raspandesti un optimism molipsitor. Ai vreo reteta secreta?
- Optimismul meu e nativ. Intotdeauna gasesc partea plina a paharului, intotdeauna izbutesc sa vad intr-un om rau, si calitati care il schimba, macar in ochii mei. Nu cred ca exista om fara calitati.
 Cand se nasc, toti copiii sunt impecabili. Nu pricep cum de la maturitate unii devin... mai ciudati. Dar o bruma de calitati ramane, cu certitudine, in toti. Eu caut bruma asta si o gasesc de fiecare data. si am aceasta capacitate de a ma bucura si de flecustete. Sigur ca nu sunt tot timpul cu gura pana la urechi. As minti. Vin peste tine, uneori, lucruri care te marcheaza in sens negativ, care te destabilizeaza. si care te consuma. Dar, de fiecare data, am puterea sa ma scutur si sa-mi regasesc zambetul. Fara coborasuri, nu exista suisuri. Iar cele care te imbogatesc cel mai mult sunt esecurile. Pe de alta parte, optimismul si veselia mea, in relatiile cu colegii, sunt, daca vrei, si o forma de egoism. Nu pot sa lucrez fara prietenie si dragoste reala de meserie si nu pot sa lucrez intr-o atmosfera incruntata, apasatoare. De-asta, uneori plusez, ca sa descretesc fruntile. Supararea, lipsa de energie si dusmaniile sunt cei mai mari inamici ai mei. Cand sunt ei prin preajma, nu dau deloc randament.

- Mi-ai spus, odata, un lucru foarte frumos: ca e bine sa ai o casa aici, pe pamant, dar si una "acolo, sus"...
- Da, trebuie sa "mituim" raiul cat putem. si cred ca esential pentru aceasta "mituire" a raiului e sa nu ne mintim pe noi insine. Sa traim cum ne-a fost scris, cu onestitate fata de sine. Vezi tu, actorii au privilegiul introspectiei. E o obligatie de serviciu. De cate ori ne apucam de construit un personaj, suntem nevoiti sa cautam in noi adevaratele mobiluri care sa-ti justifice acel caracter. si, cu fiecare cautare din asta, descoperim lucruri despre care habar n-aveam ca exista in noi. Ceea ce reprezinta indubitabil un castig. Dar exercitiul asta poate fi facut de oricine, nu numai de catre actori. Apoi, pe langa onestitate, casa "de sus" trebuie construita si cu iubire. Iubire de familie, de semeni, iubire de animale, de natura... iubire, in general. Cred ca un om care nu e in stare sa iubeasca e un om handicapat. si handicapul asta e mai mare decat daca omul respectiv n-ar avea - Doamne fereste! - o mana sau un picior.
 
- Catalina, am vorbit in acest interviu despre vise si dorinte. Din pacate, anul 2009 a inceput cu o umbra: criza economica mondiala. Iti simti amenintat optimismul? Vei mai putea visa?
- Din punctul meu de vedere, ne-am speriat cam tare de aceasta umbra pe care, cel putin deocamdata, noi n-am vazut-o. Criza nu e la noi, dar daca moare capra vreunui vecin din Uniunea Europeana, trebuie sa moara automat si a noastra? Cata vreme, la cumpana dintre ani, la noi se joaca, in mod firesc, prin traditie, "Capra", de ce ne-am teme? Si-apoi, poate ca tocmai intr-un astfel de context e cazul, mai mult ca oricand, ca visele sa-si creeze o bresa a lor. Eu cred ca, atunci cand ne vom accepta pe noi insine si atunci cand vom pune placere si bucurie in tot ceea ce facem, vom fi rasplatiti cu surprize pe masura gandului si a sufletului nostru. Deci, "piatra filosofala" este sa fim responsabili. De putut putem. Numai sa vrem.  (sursa:formula-as)

 

Comentarii

până acum sunt 0 comentarii

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]